ÎMPĂCIUI, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. (Azi rar) A convinge să facă pace, a împăca. V. pacifica. Eu lumea o împăciuiesc și o învrăjbez (Condeiul). GOROVEI, C. 98. ◊ Refl. El se gîndi a se împăciui cu dușmanii săi. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ Refl. reciproc. Hai! frate să ne cinstim Și să ne împăciuim. ANT. LIT. POP. I 347.