ÎMPĂCIUIRE, împăciuiri, s. f. Acțiunea de a împăciui și rezultatul ei; împăcare, pace. În nourii care i se frămîntau în minte întrezărise o lucire: se gîndise să se repeadă la Murgeni; dragostea lui cu fata Orheianului poate era împăciuirea și liniștea. SADOVEANU, O. VII 63. Pleoapelor tu nu le-ai dat hodină, Nici sufletului mută-mpăciuire. GOGA, P. 144.