ÎNCETARE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; oprire, întrerupere; sfîrșit. Încetarea ofensivei. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat, iară întrerupere. Filozofii progresiști ruși combăteau, fără încetare, cosmopolitismul claselor stăpînitoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2802. Toate... se prefac făr’de-ncetare. CONACHI, P. 266. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces.