ÎNCETIȘOR adv. Diminutiv al lui încet¹. Plecară, încetișor, de-a lungul străzilor ude și pustii. VLAHUȚĂ, O. A. 135. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Ea, îmbătată de amor, Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. Duceți caru-ncetișor, Că-i rănit bietul fecior. ALECSANDRI, P. P. 315. ◊ (Substantivat, în expr.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu încetișorul = (a o lua) cu binișorul. Deacă voiți și vă place Să vă răspundem cu pace, O luați cu-ncetișorul. TEODORESCU, P. P. 170. – Forme gramaticale: (în expr.) încetișorul.