încheietură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 45/1 / V: (îrg) ~chie~, ~itură / S și: (înv) în cheitură / Pl: ~ri / E: încheiat + -ură] 1 Îmbinare mobilă a capetelor oaselor. 2 (Pex) Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 3 (Atm; pop; îs) ~ra șalelor Mijloc. 4 Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte, părțile unui obiect etc. 5 Loc unde se îmbină bârnele la casele din lemn. 6 (Pex) Loc unde se întâlnesc, formând un unghi drept, zidurile casei. 7 (Înv; fig) Legătură. 8 (Grm; înv) Articol. 9 (Grm; înv) Silabă. 10 (Muz; înv; pbl) Cadență. 11 (Înv) Grad. 12 (Reg; îf închietură) Gaură în care intră nasturele de la haină. 13 (Înv) Creatură. 14 (Înv) Concluzie.