ÎNCOACE, F Ⓟ ÎNCOA I. adv. 1 Înspre mine, înspre locul unde mă aflu: fugi ~ spre mine cît îi putea (CRG.); adu-l ~; a umbla ~ și încolo, într’o parte și într’alta, de colo pînă colo: îmblînd ei prin grădină... încolo și ’ncoace, își culegeau unul altuia flori (SB.) ¶ 2 Mai ~, mai aproape (de mine); F: a se da (a se face) mai ~, a se apropia: dați-vă mai ~, ca să ne înțelegerem mai bine la cuvinte (ISP.) ¶ 3 Arată direcțiunea în timp: de vre-o zece ani încoace, mai că nu găsește în Prosta o palmă de pămînt nepătruns (I.-GH.); de la o vreme ~, de cîtva timp: de la o vreme încoace... nu știu ce avea (ISP.); mai ~, într’un timp mai apropiat de noi: Domnul, boierul și mitropolitul... erau pînă mai încoace tăria țării (JIP.); toți calicii de mai ~ ... îi păzeau cu multă sfînțenie colțușorul lui (CRG.); mai d’încoa(ce), mai nou, mai recent, de la o vreme mai apropiată de noi: cărturarii mai d’încoa nu voiră... să dea de minciună pe cărturarii cei vechi (ISP.). II. VINO-NCOA(CE) sf. Farmec, atracție, nuri: mai avea și pe vino-’ncoa și graiul lui era cu lîpici (ISP.); Dragostea de fată mare, Ca fasolea din căldare, Nici o vino-’ncoa-n’are (GN.) [lat. in – eccu(m)-hacce].