încondeia, încondeiez, vb. tranz. – A desena (cu condeiul) și a picta ouăle de Paști cu motive specifice. ♦ (obicei) Încondeiatul ouălor: În zilele de joi sau sâmbătă (în Săptămâna Mare) se fierb și se încondeiază ouăle, care apoi se sfințesc la biserică, în ziua de Paști: „Să vopseau și le împistram cu frunze de trifoi, leuștean” (Mara, Breb). „Încondeiatu’ ouălor să făce’ cu ceară de stup curată. Modele le fac cum știu femeile, cum era pă hainele vechi demult: puiț’, roate, pene, cruce, peteică, greblă. Farbele (vopselele) le luam din bold” (Cupșeni). „Ouăle le vopsem cu coji de ceapă și cu blânduși, frunză de ghiocei. Cu blânduși să făceau albastre, că demult feșteu în roșu, albastru, verde. Erau care știau face cu pana de găină sau de gâscă și ceară de albini” (Vișeu, Borșa). „Amu nu să scriu ouăle, numa să feștesc. Înainte să scrieu cu pană de găină sau de gâscă. Și-avei mai multe farbe și le năpusteai cu lingura în farbă și unde o fost scrisă cu ceară, pica și rămânea albu” (Bilțiu, 2009; Poienile Izei). – Din în- + condei „pensulă” (< ngr. kondili „condei de scris”) (Scriban, DEX, MDA).