ÎNCRUCIȘARE s. f. (< încrucișa < în + cruciș + -a): proces îndelungat de contact activ, de amestec, între două limbi, care se termină de obicei prin victoria uneia dintre ele și dispariția treptată a celeilalte, cu asimilarea unor elemente de vocabular din limba învinsă de către limba învingătoare. Limba română este un rezultat al î. dintre limba latină (care a ieșit învingătoare) cu limba geto-dacă (traco-dacă) ce, deși învinsă, a lăsat în vocabularul latinei orientale din Dacia un anumit număr de termeni.