ÎNCÎLCIRE, încîlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încîlci și rezultatul ei; încurcătură. (Fig.) Iar raza ta, din zare, hipnotic îi îndrumă Prin oarba încîlcire a căilor din humă. TOMA, C. V. 167. Sub un vînt ascuțit ce aleargă țipînd pe încîlcirile ulițelor, Nicu... se duce drept înaintea lui. MACEDONSKI, O. III 83.