ÎNDELETNICIRE, îndeletniciri, s. f. 1. Meserie, profesiune; ocupație, treabă. O stradă din mahalaua ta purta numele îndeletnicirii lor: strada Birjarilor. PAS, Z. I 223. Am avut îndeletniciri însemnate cu măritul meu stăpîn. SADOVEANU, Z. C. 278. Fana, ca soră mai mică și fără altă îndeletnicire, era datoare să se ocupe de casă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 185. 2. Preocupare, grijă. Astă femeie, pe buzele căreia stă tipărit surîsul și a căreia îndeletnicire e numai să placă. NEGRUZZI, S. I 323.