ÎNDESAT², -Ă, îndesați, -te, adj. 1. (Despre recipiente) Foarte plin, cu conținutul presat. Un sac îndesat De tărîțe. MARIAN, S. 277. ◊ Loc. adv. Cu vîrf și îndesat (rar îndesate) = peste măsura normală, mult, din belșug, cu prisosință. Și cîte nu ne venea în cap, și cîte nu făceam cu vîrf și îndesate. CREANGĂ, A. 40. Împrumutu se dă cu vîrf și îndesat. ȘEZ. I 220. 2. (În opoziție cu ușor, slab) Greu, puternic, apăsat. Cu pași îndesați, meșterul a intrat în sala clubului «Unirea». GALAN, Z. R. 81. Căpătă... cincizeci de nuiele îndesate. RETEGANUL, P. II 54. Îi mai dete vro cîteva lovituri d-alea îndesate. ISPIRESCU, L. 195. ◊ Fig. În coșul pieptului simțea o durere grea și îndesată care-i curma viața. VLAHUȚĂ, O. A. 110. ◊ (Adverbial) Răspunse scurt și îndesat. RETEGANUL, P. IV 8. Răspunzînd îndesat «sluga dumitale»... Își luă cetinel drumul spre gazdă. CREANGĂ, A. 133. Vătala bate în pînze îndesat. BELDICEANU, P. 68. 3. Compact, des, masiv. [Sturzii] se scoală toți deodată cu mare volbură și trec răpede ca un nor negru, îndesat. ODOBESCU, S. III 31. Briar, ce n-are-n lume decît un gros stejar, Un bun și scump tovarăș... Alesu-l-au el singur în codrul îndesat. ALECSANDRI, P. A. 193. 4. (Despre persoane) Scurt și gros. Intră Filimon Hancu, unul scurt, îndesat, rumen. CAMILAR, TEM. 15. La toată înfățișarea lui îndesată și spătoasă, Vitoria se uita ascuțit și cu îndîrjire. SADOVEANU, B. 11. Să ne ducem cu toții! strigă un om mic și îndesat, cu o căciulă uriașă dată pe ceafă. REBREANU, R. II 44.