ÎNDREPTA (-ept, -eptez) I. vb. tr. și refl. 1 A (se) face drept: lemnul strîmb focul îl îndreptează (ZNN.); de ești tu așa de voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi (SB.); pomul cînd e mic se îndreptează (ZNN.); îi dedese baba de lucru, să-i îndrepteze un fir creț (CAR.); ¶ 2 A (se) drege, a (se) face mai bun, a (se) îmbunătăți; a (se) face iar bun, frumos, etc.: îndreptă grădina și o făcu și mai frumoasă de cum fusese (ISP.); ~ o greșală; a-și ~ greșala; omul stricat din tinerețe nu se mai îndreaptă la bătrînețe; s’a îndreptat vremea ¶ 3 A-și recăpăta sănătatea, a se face iar sănătos: bolnavul a început să se îndrepte ¶ 4 A arăta calea, a îndruma, a arăta încotro să apuce; apoi a îndreptat-o la soră-sa cea mai mare, la sfintă Vineri (CRG.); du-te în alte părți, unde te va îndrepta D-zeu (RET.) ¶ 5 A da o anumită direcție: instinctiv îmi îndreptez privirea spre carte (VLAH.). II. vb. refl. 1 A o apuca într’o anumită direcție: împărăteasa îl luă de lanț și se îndreptă către scaunul fiului său (ISP.) ¶ 2 A se adresa cuiva: și tu ești ca și ceilalți, zise el, îndreptîndu-se spre mine [lat. *directare].