ÎNDRĂGI, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A prinde drag, a simți dragoste de cineva, a iubi. Dar dacă vrei cu crezămînt Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pămînt, Fii muritor ca mine. EMINESCU, O. I 173. Pe alta să nu-ndrăgesc, Numai pe ea s-o iubesc. HODOȘ, P. P. 167. Tu m-ei îndrăgi Și ne vom iubi. ALECSANDRI, P. P. 8. ◊ (Cu privire la lucruri) Danțul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii, Nu chiliile pustii Unde plîngi, gîndind aiurea. EMINESCU, O. I 102. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se îndrăgosti. O fată de împărat se îndrăgește de luceafărul din cer. GHEREA, ST. CR. I 161. Fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. Babaca s-a îndrăgit de paseri, ș-a cumpărat vro 30 de canari. ALECSANDRI, T. 763. ♦ Refl. reciproc. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se iubi. Tudora de la Tîrșor cu Mihai se îndrăgește. ALECSANDRI, P. III 250. Cu trei fete se-ndrăgește. id. P. P. 38.