ÎNFIERBÎNTA, înfierbînt, vb. I. Tranz. 1. A face să devină fierbinte (expunînd acțiunii focului). Înfierbînt apă. ▭ După aceea au înfierbîntat un cuptori de fier. SBIERA, P. 33. Infierbîntînd o sulă în foc. ȘEZ. V 131. ◊ Fig. Vinul de Catrania înfierbîntase atmosfera camerei obscure. BART, E. 195. ◊ Refl. Numai pînă se înfierbîntă scoate fum soba. STANCU, D. 310. (Refl. pas.) Gura unui cuptioraș... în care negreșit se înfierbîntau uneltele schingiuirilor. NEGRUZZI, S. I 311. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A irita, a agita, a aprinde. Nevoile mai sucesc mintea multora și-i înfierbîntă cînd nici cu gîndul n-ai gîndi. REBREANU, R. II 97. ◊ Refl. Capetele începuseră a se înfierbînta, vinul își făcea lucrarea. NEGRUZZI, S. I 151. 3. A insufla avînt, a da îndemn la lucru; a ațîța, a îmboldi. Calul își înfierbînta Ș-un răpez voinic îi da. Calul rîndunel zbura. ALECSANDRI, P. P. 176. ♦ Refl. (Despre persoane) A se antrena la o acțiune săvîrșind-o cu multă însuflețire; a se aprinde, a se anima. S-a înfierbîntat la joc.