ÎNFIORĂTOR, -OARE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimîntător, îngrozitor. Iată un tablou înfiorător al mecanismului și moralității economiei burgheze. SAHIA, U.R.S.S. 69. În larg întunericul era înfiorător. DUNĂREANU, CH. 233. Deodată se umplu cîmpia de o mulțime de dihănii, care de care mai grozave, care de care mai înfiorătoare. POPESCU, B. I 38. ◊ (Adverbial) Calul necheza înfiorător. (Pe lîngă un adjectiv, dă acestuia valoare de superlativ) Zilele astea am fost chinuită de întrebarea dacă era ceva adevărat din tot ce mi-ai spus atunci urît, înfiorător de urît, sau dacă furia te-a făcut să spui vorbe care nu erau ale tale. DEMETRIUS, C. 60. Nopțile de vară Sînt înfiorător de dulci. VLAHUȚĂ, O. A. 31. – Pronunțat: -fi-o-.