ÎNFLĂCĂRAT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Care e aprins, care dogorește, aruncă văpăi; p. ext. de culoare roșie ca focul. Soarele înflăcărat. ▭ Preotul Petrea își scoase pe o ușă jumătatea de sus a trupului, cu barba înflăcărată. SADOVEANU, P. M. 162. Norii fugeau goniți de vînturile din înălțimi, cerul de sticlă înflăcărat uscase totul. GÎRLEANU, L. 41. [Balaurul] întoarse capul cel vărsător de foc... dar Făt-Frumos, mai iute ca vîntul, repezi paloșul și, cît te ștergi la un ochi, capul cel înflăcărat căzu la pămînt. POPESCU, B. II 21. În părul ei de aur rubine-nflăcărate Și-n ochii ei s-adună lumina sfintei mări. EMINESCU, O. I 97. 2. (Despre oameni și manifestări ale lor) Pasionat, avîntat, înfocat. Beethoven a fost un înflăcărat militant pentru triumful ideilor republicane. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 381, 4/2. Consultații juridice, discuții înflăcărate, certuri violente se repetau în fiecare zi. BART, E. 266. ◊ (Adverbial) Scria înflăcărat băietul și cu-o luciditate rară. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 9.