ÎNGER sm. 1 ⛪ Spirit ceresc, creatură de natură divină, înzestrată cu toate însușirile bune în grad superior, reprezentată în chipul unui copil de o frumusețe uimitoare și cu aripi (🖼 2705): în strane, culcați pe mici saltele, dormeau trei copilași ca niște ~i (ALECS.), e frumoasă, blîndă ca un ~; (P): pînă la Dumnezeu, ~ii îți iau sufletul, pînă să ajungi să-ți spui păsul la cei sus puși, subalternii îți pun multe piedici; Rumân-și închipuie că fie-care om poartă pe umeri un înger și un drac (JIP.); ~ păzitor, îngerul care, după credința poporului, stă pe lîngă om și-l ocrotește: se crede că fie-care om are un ~ păzitor care are îndatorirea să-l păzească din ziua botezului pînă la aceea a morții (GOR.); de la aceeași credință s’au născut locuțiunile tare de ~, (om) care nu se teme de nimic, curajos, rezistent și slab de ~, (om) fricos, care se pierde ușor cu firea: om prudent și nu prea tare de ~, își dămoli pornirea și se retrase rușinos (ALECS.); nu te-aș fi crezut așa slab de ~, dar, după cît văd, ești mai fricos decît o femeie ¶ 2 Ⓕ Persoană care întrunește toate calitățile unui înger: e un ~ de bunătate, de frumusețe, de inocență, de modestie; ca ~(ii) (CIAUȘ.), cuminte, supus, ascultător [lat. angĕlus].