înghioldire sf vz înghiontire

ÎNGHIOLDIRE, înghioldiri, s. f. Acțiunea de a înghioldi și rezultatul ei.

înghioldi vt vz înghionti

înghionti vtr [At: DA ms / V: ~oldi / Pzi: ~tesc / E: în- + ghionti] 1-2 A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul Si: a (se) ghionti.

înghiontire sf [At: DA ms / V: ~oldi / Pl: ~ri / E: înghionti] Lovire cu cotul sau cu pumnul Si: înghionteală, înghiontit¹.

ÎNGHIOLDI, înghioldesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A înghionti. Mă înghioldea cu bîta mea. GALACTION, O. I 289. De multe ori trebuia să vină Bodea bătrînul, să-l înghioldească cu bîta. AGÎRBICEANU, S. P. 14. Începînd a-l înghioldi, îi zise: -... Ce cauți tu aci? ISPIRESCU, L. 275. ◊ Refl. reciproc. Își pierdeau vremea pe-afară sau se înghioldeau printre mașini. PAS, Z. I 259. ♦ Fig. A îndemna.

ÎNGHIONTI, înghiontesc, vb. IV. Tranz. A da ghionți, a lovi cu cotul sau cu piciorul; a ghionti. Îl înghionti pe omul de lîngă el. DUMITRIU, N. 93. ◊ Refl. reciproc. Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate. DUMITRIU, B. F. 111.

ÎNGHIONTIRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei.

A SE ÎNGHIONTI mă ~esc intranz. A face (concomitent) schimb de ghionturi (unul cu altul). /în + a ghionti

A ÎNGHIONTI ~esc tranz. A atinge, dând ghiont; a lovi ușor (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /în + a ghionti

înghioldì v. a ghiontui: începând a-l înghioldi Isp. [V. ghiold].

ghĭontésc v. tr. (d. ghĭont). Lovesc violent cu pumnu. Fac semn pe furiș cu pumnu. – Și ghĭontuiesc. Și ghĭoldesc = înghĭoldesc.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.

înglodésc, V. înghĭoldesc.

înghioldi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghioldesc, 3 sg. înghioldește, imperf. 1 înghioldeam; conj. prez. 1 sg. să înghioldesc, 3 să înghioldească

înghionti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontesc, 3 sg. înghiontește, imperf. 1 înghionteam; conj. prez. 1 sg. să înghiontesc, 3 să înghiontească

înghiontire s. f., g.-d. art. înghiontirii; pl. înghiontiri

înghioldi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghioldesc, imperf. 3 sg. înghioldea; conj. prez. 3 să înghioldească

înghionti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontesc, imperf. 3 sg. înghiontea; conj. prez. 3 să înghiontească

înghiontire s. f., g.-d. art. înghiontirii; pl. înghiontiri

înghioldi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghioldesc, imperf. 3 sg. înghioldea; conj. prez. 3 sg. și pl. înghioldească

înghionti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontesc, imperf. 3 sg. înghiontea; conj. prez. 3 sg. și pl. înghiontească

înghiontire s. f., g.-d. art. înghiontirii; pl. înghiontiri

înghioldi

ÎNGHIOLDIRE s. v. ghiontire, îmboldire, îmbrânceală, îmbrâncire, îmbrâncitură, împingere, înghionteală, înghiontire.

înghioldire s. v. GHIONTIRE. ÎMBOLDIRE. IMBRÎNCEALĂ. ÎMBRÎNCIRE. ÎMBRÎNCITURĂ. ÎMPINGERE. ÎNGHIONTEALĂ. ÎNGHIONTIRE.

ÎNGHIOLDI vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.

ÎNGHIONTI vb. v. îmbrânci.

ÎNGHIONTIRE s. v. îmbrâncire.

înghioldi vb. v. GHIONTI. IZBI. ÎMBOLDI. ÎMBRÎNCI. ÎMPINGE. ÎNGHIONTI.

ÎNGHIONTI vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) îmbrînci, a (se) împinge, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi.

ÎNGHIONTIRE s. ghiontire, îmboldire, îmbrînceală, îmbrîncire, îmbrîncitură, împingere, înghionteală, (reg.) înghioldeală, înghioldire.