ÎNGĂIMA vb. (Mold.) 1. A lungi vorba, a vorbi dezlînat. Sarniție mai pe larg îngăimă această disputație. CANTEMIR,, IST, , 2. A face ceva de mîntuială. Acesta de nu se va nevoi să lucreadze toate lucrurile la vreamea lor, ce o va numai Ingăima (îngăla MUNT.), acesta să-și piardză munca. PRAV. 3. A sta la îndoială. Alt chip de chiverniseală să se afle și spre aceia a să nevoi să nu să îngaime. CI, 170. ♦ A se tulbura. În zădar să îngăimă tot pămîntul. DOSOFTEI, MOL.; cf. CANTEMIR, IST. Etimologie necunoscută. Vezi și îngăimare, îngăimat, îngăimeală. Cf. brodi (2), buigui (1); îngăla.