ÎNLĂNȚUI (-esc, -uiu) I. vb. tr. 1 A lega cu lanțuri ¶ 2 A lega, a împreuna: a-și ~ viața cu cineva; ~ ideile ¶ 3 A cuprinde cu brațele: cît de mici și cît de albe-s mînile iubitei mele, Și ce dulce mi-e robia, cînd mă ’nlănțue cu ele (VLAH.) ¶ 4 Ⓕ A robi, a supune, a încînta, a fermeca: ~ inimile, patimile. II. vb. refl. A se lega (ca inelele unui lanț, a se împreuna: încep să se ridice și să se înlănțue gheburile din ce în ce mai mari ale Parîngului (VLAH.).