ÎNNOBILA, înnobilez, vb. I. Tranz. 1. (În orînduirea feudală) A da unei persoane un titlu de noblețe. 2. Fig. (Cu privire la oameni sau la manifestările și înfățișarea lor) A face mai distins, mai fin; a înălța. Femeile bătrîne... poartă în unele zile pe cap, liniștite și grave, o maramă lungă de borangic, care le înnobilează profilul. BOGZA, C. O. 371. Arta a fost unul din marile titluri de nobleță a omului, de aceea, în amintirea posterității, rămîn numai popoarele care și-au înnobilat sufletul. SADOVEANU, E. 62. 3. (Cu privire la animale și plante) A îmbunătăți calitatea unei specii sau a unei rase; a ameliora. ♦ (Cu privire la materiale) A îmbunătăți proprietățile prin procedee fizice sau chimice.