ÎNSEMNARE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. 1. Notare, înregistrare în scris. Cîte orașe am văzut și într-însele orice vrednic de însemnare lucru-am văzut. GOLESCU, Î. 17. 2. Marcare printr-un semn distinctiv. Însemnarea oilor. 3. Notă scrisă cu privire la un fapt, la un eveniment. Eminescu căpătase de la Pumnul însemnările de lecțiuni și le împrumuta și la colegi. CĂLINESCU, E. 71. [În 1852] Turgheniev își isprăvește însemnările vînătorești. SADOVEANU, E. 235. Însemnare a călătoriei ce am făcut eu, Constandin Golescu, coprinzătoare de cîte orașe am văzut. GOLESCU, Î. 17. 4. (Rar) Înțeles, semnificație, accepțiune, sens. Sunetul cuvintelor pronunțate îi deșteaptă în conștiință însemnarea lor. GHEREA, ST. CR. I 355.