ÎNSETAT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care suferă de sete, care este chinuit de sete, căruia îi este sete. El e flămînd și e-nsetat Și-i slab, că e bătrîn. COȘBUC, P. I 227. Iată vine Pîrlea-vodă Înfocat și-mbujorat Dintre toți domnii din lume Cel mai roș, mai însetat. ALECSANDRI, T. I 395. Hai cu mine, hai în grabă Und’ ți-e casa de-mi arată, Că-s străin și însetat, Ostenit și nemîncat. TEODORESCU, P. P. 619. ◊ (Substantivat) Înălțimea-sa este tata flămînzilor și al însetaților. CREANGĂ, P. 258. ♦ (Despre plante și fructele lor) Lipsit de apă, avid de apă. Lanurile tăcute de grîu, cu spicele goale și însetate, s-aprind parcă sub ploaia soarelui dogorîtor. CAZABAN, V. 136. 2. Fig. Stăpînit de o dorință puternică, foarte dornic, doritor. Da, sîntem brațe și guri însetate, Nimic, nimic nu-i destul. De pîine, de soare, de aspră dreptate Nici unul din noi nu-i sătul. BANUȘ, B. 77. Prin frunze aiurează șoptirile-i alene, Cînd gurile-nsetate în sărutări se-mpreun. EMINESCU, O. I 97. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «după») Erau, în felul vremii, însetați de a se lumina. CAMIL PETRESCU, O. II 71. Și totu-mi pare veșted, căzut și uniform, Sînt însetat de somnul pămîntului s-adorm. EMINESCU, O. IV 432.