însoțire sf [At: CANTEMIR, HR. 179 / Pl: ~ri / E: însoți] 1 Petrecere a cuiva o bucată de drum Si: însoțit¹ (1), (înv) însoțitură (1). 2 Mers împreună într-o călătorie Si: însoțit¹ (2), (înv) însoțitură (2). 3 Acompaniere a cuiva la un instrument Si: însoțit¹ (3), (înv) însoțitură (3). 4 Asociere cu cineva Si: însoțit¹ (4), (înv) însoțitură (4). 5 Adăugare a unui argument pentru a completa sau a explica Si: însoțit¹ (5), (înv) însoțitură (5). 6 Căsătorie. 7 (Nob; îe) A lua întru ~ A se căsători. 8 (Pop) Împerechere.