Definiția cu ID-ul 922332:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTRERUPE, întrerup, vb. III. Tranz. A opri temporar, printr-o intervenție, cursul, desfășurarea unui lucru, a unei acțiuni, a unei mișcări etc.; a opri, a stingheri pe cineva de la ceva. Înghețul și viscolele iernii au întrerupt lucrările. SADOVEANU, O. VI 394. Poftindu-i la mese, îi ruga frumos să nu întrerupă artistele pe scenă. BART, E. 360. Pe cînd eram ajuns aci cu scrisul, fusei întrerupt de fetița mea. ODOBESCU, S. III 42. ◊ Refl. Toți se întrerupseră din lucru. C. PETRESCU, Î. II 43. Își executa mișcările însoțite de aceleași fluierături. Deodată se întrerupe. SAHIA, N. 110. ♦ A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. Să ne dea nouă pămîntul, că noi îl muncim! îl întrerupseră alții gălăgios. REBREANU, R. II 88. Nu întrerupeți pe orator! CARAGIALE, O. I 156. Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! id. ib. II 126. ◊ Absol. Profesorul... încercă de cîteva ori să întrerupă. C. PETRESCU, Î. I 14. Uite, vezi! ăsta e cusurul tăuîntrerupi! CARAGIALE, O. II 126. – Forme gramaticale: perf. s. întrerupsei, part. întrerupt. – Variantă: (învechit) întrerumpe (NEGRUZZI, S. I 99) vb. III.