ÎNTRISTA, întristez, vb. I. Refl. A deveni trist; a se mîhni. Și tu, te-ai întristat fără pricină. C. PETRESCU, C. V. 204. Se căina și se întrista în sufletul ei. ISPIRESCU, L. 26. Iordachi se întrista, Dar pe gînduri mult nu sta. ALECSANDRI, P. P. 181. ◊ Tranz. fact. Te întristează mult lucrul acesta? SAHIA, N. 46. Nu i le-a spus pînă acuma ca să nu-l întristeze. REBREANU, R. I 253. O vreme urîtă mă întristează. NEGRUZZI, S. I 57.