Definiția cu ID-ul 922180:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTÎI2 num. ord. m. și f. (Cînd precedă substantivul, în forma articulată întîiul, întîia) Care se află în fruntea unei serii (în ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim; de la început. Volumul întîi. Banca întîi.Luase un bilet de clasa a doua; domnul Lică Cartojan avea unul de clasa întîi. C. PETRESCU, Î. II 199. ◊ Zi-ntîi = prima zi a fiecărei luni. Era printre bunii școlari și nu lipsea de la clasă decît o dată pe lună, la zi-ntîi, cînd îl lua popa cu căldărușa. VLAHUȚĂ, O. A. 96. ◊ Loc. adv. (Pentru) întîia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. Întîia dată trecea Dunărea, pe care o știa doar din amintirea copilăriei. CAMIL PETRESCU, N. 63. ◊ Expr. (Familiar) Clasa întîi = de prima calitate, foarte bun. ◊ (Substantivat) Eminescu, care întîiul a dat o exprimare poetică în limba romînească zbuciumului vieții. GHEREA, ST. CR. I 219. ♦ (Învechit; precedat de «cel», «cea» etc.) Dintîi. Boboc de trandafir... dezmierdat de cele întăi raze ale soarelui. CREANGĂ, P. 276. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132. Mă aștepta cea întîi decepție. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ (Substantivat, în compusul) Întîiul-născut = cel mai mare dintre fii. – Variantă: întăi (SADOVEANU, O. VII 11) num. ord. m. și f.