întîmpina (întîmpin, întîmpinat), vb. – 1. A i se ivi cuiva un obstacol sau un dușman. – 2. A preveni, a prevedea. – 3. A replica, a răspunde. – 4. A ieși cuiva înainte pentru a-l primi. – 5. A afla, a găsi. – 6. (Refl.) A se întîlni, a da pe față. – Var. înv. tîmpina, (în)tîmpina. De la tîmpi „a toci”, cu suf. -ina, ca clăti › clătina, smuci › smăcina, roși › rușina etc. Pentru semantism, cf. ostîmpi „a da la o parte” sau sb. stupiti „a toci” › „a opri”. Celelalte der. propuse par mai puțin probabile: din gr. ὑπαντάω „a întîlni” (Cihac, II, 666); de la un lat. *tempināre (Byhan 32), din lat. *in-tropāre, cu înlocuirea suf. ināre (Crețu 339). Mai acceptată în general, der. de la tîmpină (Candrea, Éléments, 26; JB, V, 337; Pușcariu, Dacor., II, 762; DAR; Scriban) nu este satisfăcătoare, deoarece sensul etimologic („a primi cu muzică de tobițe”) nu pare firesc, nepotrivindu-se cu condițiile istorice ale rom., și nu apare cu nici un sens înv. sau actual al cuvîntului, în ciuda afirmației contrare din DAR. etimonul sl. tǫpanŭ (Rosetti, III, 56), nu e probabil. Der. îmtîmpinare, s. f. (întîlnire, primire; prevenire; obiecție, observație; epilepsie); întîmpinat, s. n. (boală nedefinită a oamenilor și vitelor); întîmpinătură (var. întunchinătură), s. f. (reumatism poliarticulat acut), numit astfel datorită caracterului său brusc, cf. întînitură; tîmpiș, adv. (înv., de ajutor), der. neclară, folosit rar în sec. XVII; preîntîmpina, vb. (a preveni, a anunța), der. modern, format pe baza fr. prévenir.