ÎNTÎMPINA, întîmpin, vb. I. Tranz. 1. A ieși în calea cuiva, a merge înaintea cuiva, a primi pe cineva. Trebuie să alerg înaintea lui și să-l întîmpin. SAHIA, N. 62. Poate să ne-ajungă cineva din urmă, ori să ne întîmpine cineva dinainte. CREANGĂ, P. 126. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I 91. Eu pe orișicine Întîmpin cînd vine; Cînd pleacă afară, Eu îl petrec iară (Ușa). TEODORESCU, P. P. 247. ◊ (Urmat de determinări modale introduse prin prep. «cu») Acum sătenii îl întîmpinaseră peste tot cu tăcere și cu ochi încruntați și bănuitori. REBREANU, R. II 84. Mă-ntîmpină cu veselie Și toate mă salută-n cor. IOSIF, PATR. 31. O babă întîmpină pe fată cu blîndeță. CREANGĂ, P. 288. ◊ (Subiectul este un abstract) Determinative privitoare la poziția unui loc față de punctele cardinale ne întîmpină extrem de rar. IORDAN, N. L. 107. 2. (Învechit și regional) A da în cale peste cineva sau ceva; a întîlni. A trecut și munți și ape Dărîmînd ce-a-ntîmpinat. COȘBUC, P. II 91. Dacă n-oi mai întîmpina eu acolo și feli de feli de paseri... SBIERA, P. 158. ◊ Refl. reciproc. Se întîmpinase în ocolul Focșanilor și se lăsase cu taberile lor amestecate la satul Săpățeni, pe lunca înfrățitoare a Milcovului. ODOBESCU, S. I 170. La ieșirea lui Ieremia-vodă din biserică, îndată se întîmpinară moldovenii săi cu ai lui Răzvan-vodă. BĂLCESCU, O. I 342. 3. Fig. (Mai ales cu privire la lucruri neplăcute, greutăți, necazuri, obstacole) A da peste..., a găsi..., a avea parte de... Întîmpinînd mai multe necaze și primejdii în calea lor, în sfîrșit ajunseră la hotarele Turciei. NEGRUZZI, S. I 178. (În forma întimpina) Orișiunde s-arăta Vorbe dulci întimpina, Și trăia în veselie Ca albina pe cîmpie. ALECSANDRI, P. I 95. 4. Fig. (Învechit, cu privire la cheltuieli) A face fală, a acoperi. Ostașii, cu toate că leafa lor era însemnată, dar tot n-ar fi putut întîmpina cheltuielile lor, dacă în vreme de război nu le-ar fi fost iertată prada. BĂLCESCU, O. I 17. (În forma întimpina) Ține, moș Ioane, acest mic dar de la mine și întimpină-ți nevoia. CREANGĂ, A. 160. ♦ A îndestula, a împlini. Acolo unde găsesc cu ce să întîmpine puținele lor trebuințe, ei poposesc. ODOBESCU, S. I 228. 5. (Învechit, cu privire la persoane) A replica, a răspunde, a obiecta (cuiva). Ar putea să întîmpine unii din aceia la care mă refer la începutul acestei comunicări că totuși la noi se cetește. SADOVEANU, E. 253. Nu te aprinde, îl întîmpină căprarul. SLAVICI, O. I 185. ◊ Refl. impers. A vrut să știe care e domnul țării cel mai vestit... I s-a întîmpinat: de bună seamă e Negru-vodă. ODOBESCU, S. II 509. – Variantă: întimpina vb. I.