ÎNTÎRZIERE, întîrzieri, s. f. Acțiunea de a întîrzia și rezultatul ei; amînare în săvîrșirea unui fapt, a unei acțiuni, în îndeplinirea unei lucrări; timpul scurs, din momentul cînd trebuia să se săvîrșească o acțiune, un fapt etc. și pînă la îndeplinirea lui. Se ciudea de atîta întîrziere. ISPIRESCU, L. 38. Grîul e copt, nu mai poate suferi întîrziere. CREANGĂ, P. 156. Fieștecare moment de întîrziere este un chin. NEGRUZZI, S. III 218. ◊ Bombă cu întîrziere = bombă care, datorită unui mecanism special, explodează după un interval de timp fixat de mai înainte. ◊ Loc. adv. Cu întîrziere = mai tîrziu decît trebuie. Trenul sosește cu întîrziere. Cu întîrziere de... = întîrziind cu... Grigore sosi de la țară cu întîrziere de cîteva zile. REBREANU, R. I 185. Fără întîrziere – imediat, numaidecît, fără zăbavă. Se va așterne fără întrziere la lucru. C. PETRESCU, C. V. 31. Trebuia fără întîrziere, pentru liniștea sa, să-și vază băiatul. CARAGIALE, O. III 98. ◊ Expr. A fi în întîrziere = a fi rămas în urmă, a fi întîrziat. E în întîrziere cu plata impozitului. – Pronunțat: -zi-e-.