ÎNTĂRIRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. 1. Faptul de a deveni mai rigid, mai vîrtos. Întărirea varului. 2. Creștere a tăriei, a puterii, a forței (cuiva sau a ceva); consolidare. Întărirea statului de democrație populară este indisolubil legată de întărirea controlului de partid asupra activității tuturor organelor și instituțiilor de stat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2738. Burebista se folosea de religie pentru întărirea puterii sale. IST. R.P.R. 35. Mult mai de lipsă ar fi fost companiilor care atacase fortul despre apus o întărire de vreo trei-patru sute de milițieni. ODOBESCU, S. III 596. 3. Adeverire, confirmare; accentuare, subliniere a celor spuse. Pentru întărirea vorbelor lui, aduse și martori. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un alt pronume, cu scopul de a exprima insistența. ♦ (Învechit) Act legalizat. După moartea mea tu singur, ca un copil ce îmi ești, O să las cu întărire s-o iei, să o moștenești. PANN, P. V. II 58.