ÎNVESELI, înveselesc, vb. IV. Refl. A deveni vesel, voios, bine dispus. Moldovenii, care învățaseră a cunoaște pe Movilă și urau domnia lui asupritoare și jugul totdeauna greu pentru Moldova... se înveseliră cu inima cînd le veni veste și făgăduieli de mîntuire de la Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 183. Așa-i jocu romînesc Cu strigăt ardelenesc, Cînd l-auz mă-nveselesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. Ce-a fost veșted înverzește, Ce-i amar se îndulcește, Ce-i mîhnit se-nveselește. ALECSANDRI, P. P. 336. ◊ Intranz. (Popular) Ca garoafa cea frumoasă, Să trăiești, să-nveselești, Ca garoafa să-nflorești! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 108. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să fie vesel, voios; a produce (cuiva) bună dispoziție, a distra. Știa să-nveselească pe un tovarăș oricît de posomorît. CARAGIALE, O. III 62. Într-acea carte și-ar găsi locul și întîmplări comice... și petrecerile zgomotoase, care înveselesc viața vînătorească. ODOBESCU, S. III 51. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorît, mai puțin monoton; a deschide. Ici și colo cîte un piersic sălbatic înveselea priveliștea cu crăngile sale de sorcovă roșie. D. ZAMFIRESCU, R. 82.