ÎNVOLT, -OALTĂ, învolți, -oalte, adj. 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; (despre petale) numeros, bogat; înfoiat. Pășește noaptea caldă și-n mlădieri domoale, În păr c-o floare-nvoaltă de răuruscă, – luna. STANCU, C. 124. Dar cînd să frîngă roza, învoaltele-i petale... Căzură deodată pe mîinile lui pale. ANGHEL, Î. G. 48. Eminescu ridică-n sus garoafa c-un gest delicat, se uită gînditor la petalele învoalte, de un roșu-închis. VLAHUȚĂ, O. A. 442. ◊ Fig. Amiaza era învoaltă și lumina fierbea ca în cupă șampania rece. CAMIL PETRESCU, U. N. 204. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, bogat, îmbelșugat. Păsări cu gîtul înalt și cu coada învoaltă. PAS, L. I 87. Părul tău rătunjit pe spate și învolt ca un fum auriu. DELAVRANCEA, A. 59. Să paști iarba cîmpului, Să bei apa muntelui... Ca să-ți crească coamă naltă, Coamă naltă și învoaltă. TEODORESCU, P. P. 72. ◊ Fig. Cînta cu glas de-abia învolt O doină ce-au adus-o-n sat Flăcăi de peste Olt. COȘBUC, P. I 254. 2. Rotunjit, rotund, în formă de arc, de evantai; umflat, înfoiat. Brațul stîng-nălțîndu-l, ea-și aduse mîna Pînă peste-obrajii rumeni și învolți. COȘBUC, P. I 250. Boltele învoalte ale malacoafelor și fustelor cusute. ODOBESCU, S. I 384. – Variantă: (învechit) învoltă (ODOBESCU, S. I 133) adj. f.