ÎNVĂȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, deprindere. Baba și-a uitat învățul: Bate-njură, dă din mîni: Dracilor, sînteți păgîni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la cîni! COȘBUC, P. I 226. Se lepăda de un învăț cu care trupul omului atît de lesne se deprinde. SLAVICI, la TDRG. Învățul are și dezvăț, nu știi dumneata? CARAGIALE, O. I 64. 2. Povață, sfat, îndemn. Îi spuse cum au rămas orfani de mamă... cum apoi, la învățul mașterii-sa, tată-so-i dudui, adecă-i făcu pierduți prin pădure. RETEGANUL, P. I 47. Ce-ai făcut, măicuța mea? – Am și dăruit pe roșul, După cum ți-a fost învățul. TEODORESCU, P. P. 529.