învățătúră f., pl. ĭ. Rezultatu învățăriĭ, lucru care te învață, învățămînt, povață: tata le dă fiilor bune învățăturĭ, învățătura uneĭ fabule (morala). Studiŭ, instrucțiune, școală: a da copiiĭ la învățătură, aceștĭ copiĭ aŭ o bună învățătură. Erudițiune, știință: învățătura Indienilor. Învățătură de minte, pățanie după care te cumințeștĭ, te astîmperĭ: această bătaĭe îĭ va fi acestuĭ băĭat spre învățătură de minte (saŭ spre învăț). Plin de învățăturĭ, instructiv.