înălțime 1. (acustică) Calitate a sunetelor* care permite plasarea lor pe o scară convențională, de la cel mai „jos” (grav) la cel mai „înalt” (acut). Portativul* este o reprezentare grafică a acestei scări. Există o corespondență biunivocă între î. sunetului și frecvența* vibrației* care l-a produs. Î. este caracteristica subiectivă a frecvenței. V. logaritm. 2. Element fundamental al muzicii, din a cărei variație [v. î. (1)], exprimată de fapt prin raportul intervalic*, se constituie melodia*. Î. îi sunt supuse și dimensiunile multivocale*, care, în fapt, sunt concomitențe de î. Toate sistemele (II) modale și tonale privesc organizarea, pe diverse principii, a î. La rândul ei, țesătura polif. sau arm., are propriile legi de organizare a î., în funcție de voci (2), mișcări ale acestora [paralelă (2), contrară, oblică*], de densitate [v. acord; poziție (3)], repartizarea timbrurilor* voc. sau instr. (v. instrumentație; orchestrație; Klangfarbenmelodie) etc. ♦ Cunoscut și sub numele de parametru* al î., în muzica dodecafonică*, î. organizată nu se mai constituie în mod obligatoriu într-o melodie (v. și punctualism).