ÎNĂLȚIME. Subst. Înălțime, înalt; altitudine. Înălțare, ridicare, suire, suiș, suit, urcare, urcuș. Înălțâtură (rar), ridicătură; creastă, vîrf, culme; culminație, apogeu, zenit. Altimetrie. Altimetru; altitelemetru. Adj. Înalt, înăltuț (dim.), înălticel, înăltișor, înălțat, ridicat, urcat, săltat. Urcător, suitor, ascendent, săltător. Vb. A (se) înălța, a (se) ridica, a (se) urca, a (se) sui, a se aburca (reg.), a se cățăra, a (se) cocoța, a escalada; a sări, a sălta. A crește, a se lungi. A culmina. Adv. Sus; în sus; la deal; la înălțime; de jos în sus; pieptiș. V. mișcare, pantă, ridicătură de teren, urcare, vîrf.