șezut sn [At: (a. 1581) L. ROM. 1965, 448 / V: (reg) (1) ~ă sf (Pl: ~e) / Pl: ~uri / E: ședea, (14) cdp lat sedes] 1 Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în timpul șederii (1) Si: (fam) dos (8), fund (1), popou, (fam; euf) pardon, (pop) cur (1), moalele spetelor. 2 (Pfm; îlav) Pe ~e În poziția cuiva care este așezat. 3 (Prc) Anus. 4 (Pan) Partea posterioară a patrupedelor, corespunzătoare șezutului (1). 5 (Reg) Parte a scaunului, a băncii etc. pe care se stă. 6-9 Ședere (1-2, 5, 9). 10 (Înv) Locuință. 11 (Înv; urmat de determinări în G) Loc ocupat de ceva. 12 (Mun; înv; îs) ~ul satului Vatra satului. 13 (Mun; îs) Șăzut de casă Teren destinat construirii unei case. 14 (Îvr) Focar (al unei boli, al unui eveniment etc.).