ȘIRETENIE², șiretenii, s. f. Faptul de a fi șiret (v. șmecherie, viclenie); faptă sau vorbă șireată (v. șiretlic, vicleșug). Murmură cu o clipire de șiretenie în ochi. DUMITRIU, N. 172. Văduva zîmbi cu dulceață și cu șiretenie spre pan Sampil. SADOVEANU, O. VII 138. Omul nu e numai o ființă care, cu șiretenie ori cu brutalitate, călcînd și strivind pe alții, caută să-și cucerească un loc la ospățul vieții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 13. ◊ (Cu o nuanță de simpatie) Nu era mare lucru în scrisorile ei: aceeași și iar aceeași afecțiune fără margini, ce-i umplea tot sufletul, spusă fără șiretenie, cu aceleași cuvinte; dar asta era lucru mare. D. ZAMFIRESCU, R. 199.