șoiman, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 214 / Pl: ~i, ~e / E: șoim + -an] 1-10 sm (Orn; pop; șdp) Șoim (1-5) (mare). 11-12 sm (Pop; fig; șîs – de munte) Șoim (6-7). 13 sm (Pop; fig) Șoim (9). 14 a (Pop) Groaznic (2). 15 a (Pop) Minunat. 16 sfa (Mtp; Mun) Ploaie considerată ca forță supranaturală. 17 sf (Mtp; euf; mpl; șîs fată ~ă) Ființă supranaturală căreia i se atribuie puteri nefaste Si: iele, (pop) șoimancă, șoime, șoimele. 18 sf (Reg; îe) A fi luat de ~e A suferi de apoplexie. 19 sf (Reg; îae) A înnebuni. 20 sf (Olt; îe) A cânta ca -ele A cânta frumos. 21 sf (Olt) Pocitură. 22 sfa (Iht; Mun) Știucă¹ (1) (Esox lucius).