ștopleag sn [At: MUSCEL, 30 / V: (reg) șteo~, ștep~, ~ol~, ștrofleac, ștrofl~ (Pl: ~uri) sn, ~ofleac (Pl: ~eci) sm, ștepel~ (Pl: ~egi) sm, ștepleagă (Pl: ~egi) sf / Pl: ~ege / E: ns cf șteap¹, ger Stoppel] 1 (Olt; Mun) Cotor de plantă rămas pe câmp după cosit sau după secerat Si: (reg) țeapă (33). 2 (Olt; Mun; pex) Ghimpe¹ (1). 3 (Mun) Tulpină uscată. 4 (Mun) Bucată scurtă de lemn. 5 (Olt) Partea tulpinii unui copac rămasă la suprafața pământului, după ce copacul a fost tăiat.