ȘUVIȚĂ, șuvițe, s. f. 1. Smoc de fire de păr. Citea cu vocea-i limpede și-și ferea din cînd în cînd de pe frunte șuvițele negre de păr. SADOVEANU, F. 133. Barba lui căruntă ce se prelingea spre pămînt în lungi și plîngătoare șuvițe de lină încîlcită. HOGAȘ, M. N. 134. Din cînd în cînd își da la o parte o șuviță de păr, care-i cădea pe frunte. VLAHUȚĂ, O. A. 192. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd materia respectivă) Fîșie lungă și îngustă. O șuviță de apă, limpede și rece, a cărei repede curgere în lungul, bradului nu se oprește o singură clipă. BOGZA, C. O. 84. Pe șuvița aceasta de pămînt... a fost zidită mîndra cetate. BART, S. M. 21. Șuvițe tainice de ape Spre peșteri drum de ani străbat. CERNA, P. 33. ◊ Fig. Felinarul arunca șuvițe galbene de lumină. VORNIC, P. 207. Norii s-au dus pieziș spre valea Bistriței în fumegări și șuvițe. SADOVEANU, O. VIII 252. O șuviță supțire de fum mai tremura prin porumb ca o ruptură de văl. SANDU-ALDEA, U. P. 21.