Definiția cu ID-ul 713691:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țarină, -e, (țarnă, țarincă), s.f. – În Maramureș: „locul oprit de la pășunat; fânaț, semănături” (Budești); „loc oprit pentru umblatul vitelor” (Giulești); „unde cosâm și săpăm și nu umblă marhă” (Berbești); „teren arabil” (Vadu Izei); „țarină se numește o grădină de pascalău; țarină se numește restul hotarului” (Strâmtura); „țarinca e aproape de sat; țarina mare e mai departe” (Rozavlea); „hotarul cu recoltă cu tot” (Vișeu de Jos); „tot ce nu este pe imaș” (Petrova), (ALR 1973: 793). Țarină „țârnă” (Papahagi 1925): „Tata-i sub țârna uscată” (idem, 169, t. XXX), cu sensul de țărână, pământ; „acea parte a ogoarelor care înconjoară vatra satului” (J. Cuisener, 2000); „câmp semănat, ogor; holdele și fânețele cuprinse la un loc” (Russu 1981); În exp. țarina de fân = cosalău (ALR 1971: 422): „...Tăt o albină galbină / Ș-oi zbura peste țarină” (Țiplea 1906: 438). – Termenul autohton (Russu 1981: 405-406).