ȚESĂLA, țesăl, vb. I. Tranz. 1. A curăța, a peria cu țesala. Vezi de țesală caii, după moda nouă care am aflat-o aici, și-i întărește cu orz. SADOVEANU, B. 289. Fata... s-a dus în grajd și și-a ales un cal bun, și-l hrăni bine, și-l țesălă frumos. RETEGANUL, P. III 13. Fata... se duse să-și adape și să-și țesale singură călușelul și singură să-i dea de mîncare. POPESCU, B. I 59. ◊ Absol. Hai, Drăghici... De țesală, înșală, Pe vînătu-l scoate afară. TEODORESCU, P. P. 612. 2. Fig. A bate, a chelfăni. (Cu pronunțare regională) Toți, treziți, pun pe el mîna, unu-l leagă, altu-l ține, Unu-l țasălă oleacă, cetluindu-l colea bine. EMINESCU, L. P. 127. – Variantă: (regional) cesăla vb. I. corectat(ă)