țintat¹, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. III, 268 / Pl: ~ați, ~e / E: țintă¹ + -at] 1 Întărit cu ținte¹ (1-3) sau cuie Si: țintuit (1). 2 Împodobit cu ținte¹ (4-7) Si: țintuit (3), (reg) țintelat. 3 (D. animale, mai ales d. cai și vite) Care are o țintă¹ (10) albă sau, rar, neagră, în frunte Si: stelat, (reg) țint, ținteș (6).