țintuit, ~ă a [At: (a. 1760) IORGA, S. D. X, 224 / Pl: ~iți, ~e / E: țintui] 1 Fixat cu ținte¹ (1), cuie etc. 2 (Pex; d. încălțăminte) Cu ținte¹ (3) pe talpă. 3 Împodobit cu ținte¹ (4-7) Si: țintat² (2), (reg) țintelat. 4 (Pex) Împodobit cu pietre scumpe. 5 (Rar) Întărit cu metal. 6 (D. buzdugan, ghioagă etc.) Ferecat cu ghinturi Si: ghintuit. 7 (Fig; adesea complinit cu „locului”, „în loc”, „pe loc”) Încremenit din cauza unei emoții puternice. 8 (Îvr; d. ochi, privire) Încordat. 9 (Îvr; d. ochi, privire) Concentrat într-o anumită direcție Si: ațintit.