ȚIPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă, v. răcnet); strigăt scos de animale. Prin văzduhul sur vîslea spre asfințit un cîrd de gîște sălbatice, cu țipete aspre. SADOVEANU, O. I 451. Izbucni un țipăt deznădăjduit de femeie, ca sîngele pe lîngă un cuțit înfipt în inimă. CAMIL PETRESCU, N. 21. O cocoană... dădu un țipăt de spaimă și leșină. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. – Variantă: țipet (HOGAȘ, M. N. 180, RUSSO, S. 115) s. n.