țăcănit², ~ă a [At: CARAGIALE, O. I., 219 / Pl: ~iți, ~e / E: țăcăni] 1 (Mai ales d. mersul cailor) Care produce un zgomot scurt (repetat și ritmic). 2 (Mun; d. un teren arat) Mărunțit în vederea cultivării. 3 (Dob; d. iarbă) Tăiată cu sapa. 4 (Reg) Dojenit. 5 (Fig; fam; d. oameni) Care și-a pierdut puterea de judecată Si: (fam) smintit², (fam) țicnit² (3). 6 (D. manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de judecată Si: nebunesc, nechibzuit.