încrucișa [At: TEODORESCU, P. P. 562 / Pzi: ~șez / E: în- + cruciș] 1-2 vtr A (se) așeza cruciș Si: a (se) încruci (4-5). 3 vt A pune brațele unul peste altul, în formă de cruce, pe piept. 4 vt A așeza picioarele turcește. 5-6 vt (Îe) A-și ~ brațele A sta inactiv (în semn de protest). 7 vt (Îae) A avea o atitudine de indiferență. 8 vt (Îe) A ~ săbiile A se duela. 9 vr (Pex; îae) A începe lupta. 10-11 vr (Șfg; d. ochi, privire) A se uita (cruciș sau) cu răutate la cineva. 12 vrr (D. drumuri) A se intersecta. 13 vrr (D. persoane) A trece unul pe lângă altul venind din direcții diferite. 14 vt (Fig) A contracara. 15 vt A împerechea specii diferite de animale sau de plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. 16 vt (Înv; fig) A amesteca. 17 vr (Înv) A face semnul crucii. 18 vr (Fig) A înlemni de mirare. 19 vi (Frm; d. nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație. 20 vi (Pgn) A naviga. 21 vt (Îe) A-și ~ privirile A se privi unul pe celălalt.

ÎNCRUCIȘA, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș. Altele pînze lua, Pe ierburi Că le-ntindea, Pe cîmpuri Le-ncrucișa. TEODORESCU, P. P. 552. ♦ (Cu privire la mîini) A împreuna (pe piept); (cu privire la picioare) a așeza cruciș, unul peste altul. Încrucișează mînile, după obicei, își drege glasul și spune cu smerenie. CREANGĂ, A. 95. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate, a privi pasiv la activitatea altora, la desfășurarea evenimentelor. În loc să încrucișăm brațele pe piept... să ne facem mai bine datoria. SADOVEANU, O. VI 440. A încrucișa mîinile pe piept v. mînă. 2. Refl. reciproc. (Despre ființe sau obiecte în mișcare) A se întîlni venind din direcții diferite. Măcar că erau mulți, se cunoșteau aproape toți între ei, fiindcă se salutau cînd se încrucișau trăsurile. PAS, Z. I 238. Te știu, ești un student la Institut, Ne întîlnim pe stradă, ne-am văzut, Ne-ncrucișăm în orice zi în cale, Știu toate drumurile vieții tale. D. BOTEZ, F. S. 11. Trei zile de-a rîndul se-ncrucișară, deasupra bătrînului fluviu, ucigătoarele ghiulele. D. ZAMFIRESCU, R. 189. ◊ Fig. Glasurile se încrucișau, deveneau din ce în ce mai grăbite. C. PETRESCU, S. 150. Pe bătătura din fața cîrciumii se încrucișau toate veștile și zvonurile. REBREANU, R. II 172. Gîndurile i se încrucișau c-o iuțeală fulgerătoare. BART, E. 22. ♦ (Despre căi de comunicație) A se întretăia. Cum nu cunoașteți dumneavoastră drumul, se poate întîmpla să rătăciți, că potecile se taie și se încrucișează între ele, de nu le mai dai de capăt. HOGAȘ, M. N. 153. ◊ Tranz. Drumul spre Amara încrucișa șoseaua județeană. REBREANU, R. I 70. ♦ (Despre săbii) A se lovi una de alta în timpul luptei. Săbiile începură a se încrucișa. EMINESCU, N. 124. ◊ Tranz. Lăncile și-ncrucișează, privind armia din văi. EMINESCU, O. IV 137. 3. Intranz. (Mar.; franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. ext. a naviga. Siluetele mărețe ale unor pacheboturi se vor ivi în zare, și mii de bărci cu pînze vor încrucișa pe deasupra valurilor, acum singuratice și pustii. BOGZA, V. J. 8. 4. Tranz. (Biol.) A uni, a împreuna specii diferite de animale sau de plante, pentru a obține urmași care să întrunească însușiri ale ambelor specii. 5. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se influența reciproc în cursul unui contact îndelungat.

A ÎNCRUCIȘA ~ez tranz. 1) A pune cruciș; a așeza în formă de cruce. ◊ ~ săbiile a începe lupta. 2) (animale sau plante de specii diferite) A face să procreeze, obținând un hibrid cu calități superioare; a hibridiza. ~ diverse rase de animale. [Sil. -în-cru-] /în + cruciș

A SE ÎNCRUCIȘA mă ~ez intranz. 1) (despre drumuri, linii etc.) A veni din direcții diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se întretăia; a se intersecta. 2) (despre ființe sau obiecte în mișcare) A trece prin același loc, venind în întâmpinare și continuându-și drumul în direcții opuse; a se întâlni; a se ajunge. 3) (despre limbi) A se influența reciproc în urma unui contact, dând naștere unui idiom amestecat. /în + cruciș

încrucișà v. 1. a pune cruciș: a încrucișa brațele; 2. a merge cruciș: drumurile se încrucișau.

crucișa v vz încrucișa

încrucișéz v. tr. (d. cruciș). Pun cruciș: încrucișez brațele. V. intr. Merg cruciș, explorez cîmpu, marea: vapoarele încrucișaŭ. V. refl. Mă pun, îs așezat cruciș: drumurile se încrucișează.

încrucișa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încrucișez, 3 încrucișează, 1 pl. încrucișăm; conj. prez. 1 sg. să încrucișez, 3 să încrucișeze; ger. încrucișând

încrucișa (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișează, 1 pl. încrucișăm; conj. prez. 3 să încrucișeze; ger. încrucișând

încrucișa vb., ind. prez. 1 sg. încrucișez, 3 sg. și pl. încrucișează, 1 pl. încrucișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. încrucișeze; ger. încrucișând

încrucișa (ind. prez. 3 sg. și pl. încrucișează, 1 pl. încrucișăm, ger. încrucișînd)

ÎNCRUCIȘA vb. 1. v. întretăia. 2. (înv.) a cruci. (Își ~ picioarele.) 3. v. împerechea. 4. (BIOL.) (rar) a metisa, (reg.) a mistrița. (A ~ diverse rase de animale.) 5. v. corci.

ÎNCRUCIȘA vb. 1. a se interfera, a se intersecta, a se întretăia, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Liniile se ~.) 2. (înv.) a cruci. (Își ~ picioarele.) 3. a (se) goni, a (se) împerechea, a (se) împreuna, (pop.) a (se) cățeli, a (se) însoți, (reg.) a (se) pui. (Sînt animale care se ~.) 4. (rar) a metisa, (reg.) a mistrița. (A ~ diverse rase de animale.) 5. a se amesteca, a se corci. (Două specii de plante se pot ~.)