îmbelșugat, ~ă a [At: AXINTE URICARIUL, ap. LET. II, 144/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmbelșuga] 1 Care există din belșug Si: abundent, bogat, (reg; rar) îmbelșugător (1). 2 (Pex) Care are din abundență din cele necesare Si: abundent, bogat, îndestulat, (reg; rar) îmbelșugător (2).

ÎMBELȘUGAT, -Ă, îmbelșugați, -te, adj. Care are din abundență toate cele trebuincioase (v. îndestulat, abundent, bogat); care există, se află din belșug, din abundență. Recoltă îmbelșugată. Casă îmbelșugată. ▭ Agricultura socialistă eliberează țărănimea muncitoare de exploatare și-i deschide drum larg spre un trai îmbelșugat. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 47. Pentru omul sovietic viața se face din ce în ce mai îmbelșugată, mai fericită. STANCU, U.R.S.S. 158. Natura îmbelșugată a acestui pămînt binecuvîntat n-a putut fi încă secătuită de lăcomia și nesocotința omenească. BART, S. M. 46. – Variantă: îmbielșugat, -ă (SADOVEANU, D. P. 163) adj.

ÎMBELȘUGAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMBELȘUGA. 2) (despre bunuri) Care este în cantitate mare; din belșug; abundent; bogat. 3) Care se află cu prisosință. /v. a îmbelșuga

îmbelșugat a. abundant.

îmbelșugat, -ă adj. Abundant. – Și îmbilș- și îmbielș-. Maĭ rar, belșugós, -oásă.

bișugit a vz îmbelșugat

îmbielșugat, ~ă a vz îmbelșugat

îmbilșugat, ~ă a vz îmbelșugat

îmbelșugat adj. m., pl. îmbelșugați; f. îmbelșugată, pl. îmbelșugate

*îmbelșugat adj. m., pl. îmbelșugați; f. îmbelșugată, pl. îmbelșugate

ÎMBELȘUGAT adj. 1. v. bogat. 2. bogat, (livr.) opulent. (A dus o viață ~.) 3. abundent, bogat, copios, îndestulat, (fig.) princiar. (Un prânz ~.) 4. bogat, des, învolt. (Cu păr ~.)

ÎMBELȘUGAT adj. 1. abundent, bogat, bun, îndestulat, mare, mănos, (înv. și reg.) belșugos, spornic, (înv.) sățios. (Am avut o recoltă ~.) 2. bogat, (livr.) opulent. (A dus o viață ~.) 3. abundent, bogat, copios, îndestulat, (fig.) princiar. (Un prînz ~.) 4. bogat, des, învolt. (Cu păr ~.)